În perioada 3-5 ianuarie 2020, la Casa “Maica Speranţa” din Barticeşti, au avut loc trei zile de reculegere pentru tineri organizate de Familia Iubirii Milostive cu tema “Veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle” (Lc 2,13).
Aceste zile pline de har au inclus o serie de cateheze, în care am aflat ce rol important joacă smerenia în relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu aproapele, momente de rugăciune precum Laudele, Vesperele, Adoraţie şi, mai ales, punctul central, sfânta Liturghie, în care l-am primit pe Domnul în inima noastră. Astfel, am învăţat că istoria fiecăruia dintre noi formează o bucăţică esenţială în minunatul tablou al istoriei omenirii, întrucât Dumnezeu ne-a creat într-un mod unic şi ne-a făcut administratorii darurilor sale în îndeplinirea planului său divin.
Un moment deosebit a fost colindarea unor bolnavi şi bătrâni din sat, ducându-le prin colinde şi prezenţa noastră bucuria Crăciunului. Această experienţă trăită alături de ei ne-a îmbogăţit sufleteşte prin relatarea cu bucurie a amintirilor şi a clipelor frumoase trăite de aceştia, în viaţa de credinţă şi familie.
Totodată, prin mărturia unei familii despre ceea ce înseamnă a-ţi construi viitorul pe temelia iubirii, încrederii şi ascultării lui Dumnezeu, prin smerenie, sacrificiu comun şi dăruire am rămas cu dorinţa de a alege să-l includem pe Dumnezeu în construirea unei viitoare chemări în vieţile noastre, prin practicarea smereniei.
Între aceste momente de creştere spirituală şi-au făcut loc şi clipele de destindere, în care ne-am jucat şi am dansat împreună, clipe ce ne-au adus zâmbetul pe buze.
La finalul acestor zile fiecare dintre noi am împărtăşit cu ce anume vom pleca acasă. Printre punctele atinse a fost dorinţa de a pune smerenia în practică pentru a avea o relaţie mai bună cu Dumnezeu, cât şi de a-l implica în planurile şi proiectele noastre, folosindu-ne atât de darurile primite de la el cât şi de prezenţa sa spre a ne îndeplini misiunea de a fi creştini. O lecţie importantă a fost aceea că, născându-se într-o iesle săracă şi umilindu-se pe sine pentru a ne învaţă ce înseamnă smerenia, Cristos ne-a înălţat pe noi şi ne-a făcut demni de a fi fii adoptivi ai Tatălui ceresc. Şi noi putem să practicăm smerenia pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie şi a-i înălţa, urmând exemplul său preţios. Fiecare a rămas cu dorinţa de a ne revedea cât mai curând într-o atmosferă pozitivă şi plină de prezenţa copilului din ieslea Betleemului, care a adus lumina şi pacea pe pământ.
Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru toate darurile spirituale şi materiale primite în aceste zile şi tuturor acelora care ne-au fost alături, ne-au însoţit şi au făcut ca aceste momente să fie cât mai frumoase: sorei Emerenţiana, sorei Cecilia, sorei Alina, părintelui Fernando şi părintelui Iosif.
Tinerii participanţi la zilele de reculegere
Barticeşti: Zile de reculegere pentru tineri
/in știri /by piscleÎn perioada 3-5 ianuarie 2020, la Casa “Maica Speranţa” din Barticeşti, au avut loc trei zile de reculegere pentru tineri organizate de Familia Iubirii Milostive cu tema “Veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle” (Lc 2,13).