Slujitoarele Iubirii Milostive şi săracii

În noaptea de Crăciun a anului 1930, într-un mic edificiu din strada Velazquez, din Madrid, cu sprijinul economic a Contesei de Fuensalida şi asistenţa spirituală a Pr Esteban Ecay, Maica Speranţa a lui Isus poate emite voturile împreună cu alte surori care au urmat-o în formarea noii Congregaţii a Slujitoarelor Iubirii Milostive. Sărace precum Isus la Betleem, îşi pot permite numai supă de varză şi dorm la pământ având doar o plapumă veche… dar foarte mulţumite şi entuziasmate.

Copiii sunt primii beneficiari împreună cu cei săraci, dar şi bătrâni şi preoţi. Apar tot mai multe opoziţii, neînţelegeri şi persecuţii. Se bucură de coroana de încercări şi suferinţe care garantează prezenţa specială a lui Dumnezeu în inimi generoase şi iubitoare. Episcopul de Madrid le refuză binecuvântarea, aprobarea şi împiedică orice fel de colaborare cu ele. Neputând avea în casa lor Preasfântul Sacrament, timp de 30 de ani, copii şi surori se îndreptau în fiecare dimineaţă spre biserica cea mai apropiată de casa lor.

Capabile şi creative, mereu active, ajutate de Divina Providenţă şi alte persoane printre care se remarcă, în mod special, Domnişoara Maria Pilar de Arratia, în scurt timp deschid în Spania 12 case pentru copii, săraci, bătrâni şi persoane bolnave pe care le asistă chiar şi la domiciliu. Sunt active comunităţile din Madrid, Alfaro, Bilbao, Larrondo, Colloto, Hecho, Ochandiano, Menagarai, Santurce, Sestao, San Sebastian şi Villava.

Maica Speranţa spunea surorilor că la intrarea în aceste case ar trebui să fie scris: “Voi cei săraci chemaţi-ne şi vă vom ajuta; cei aflaţi în suferinţe, chemaţi şi vă vom consola; voi cei bolnavi, chemaţi că vă vom asista; chemaţi voi cei orfani şi Slujitoarele Iubirii Milostive vă vor fi mame” (Scris Circulară 06.07.41).