Într-o zi cu zăpadă a plecat

Fizicul ei ceda din ce în ce mai mult şi mintea ei la fel. Prin ferestrele ochilor ei se putea observa cum că inima ei era încă înflăcărată. S-a văzut atunci cum că era şi continua să fie un extraordinar instrument de mijlocire a harului ce venea de la Dumnezeu. Peregrinii continuau să sosească la fel de mulţi, fără a se programa sau a fi chemaţi. Sperând, aşteptau cu răbdare. Se mulţumeau s-o vadă doar un moment, să-i audă glasul, să ştie că mai era în viaţă. La amiază apărea pentru câteva momente la fereastră. Scurte fraze, mai mult pentru a-i saluta şi a promite rugăciuni, atât cât mai putea, celor care veneau să le ceară.

Ultimii ani din viaţă i-a trăit într-o continuădăruire. Spunea că voia să fie ca un cartof care se ascunde sub pământ pentru a da viaţă altor fii. Într-o zi de iarnă, pe când pământul încă mai dormea în aşteptarea Învierii Bunului Isus, Cel pe care-l furase pe când era mică, a venit Isus, ca un hoţ, pe vârful picioarelor, păşind pe zăpada care acoperise Umbria, şi-i fură pământului trupul ostenit şi consumat în slujirea milostivirii a Maicii Speranţa: este ora opt a zilei de 8 februarie 1983.