Deşteptarea unei vieţi
Parfumul îmbătător a florilor de portocal în “grădina murciană” a încărcat poate aerul în acea zi de 30 septembrie 1893, zi în care s-a născut Josefa Alhama Valera.
Prima dintre cei şapte fraţi, din familie foarte săracă, s-a născut la Siscar, în comuna Santomera Murcia (Spania), într-o baracă. A fost botezată în biserica parohială dedicată Sfintei Fecioare a Rozariului. Tatăl său, Iosif Anton, era zilier pe câmp, cu foarte puţine posibilităţi de muncă, pe un pământ unde ori era ars de soarele puternic din răsăritul spaniol ori era inundat în mod catastrofal, iar nu rareori apa îşi lua cu sine victime umane.
Iosefa creşte vivace şi inteligentă, jucăuşă şi obrăznicuţă ca toţi copiii. O copilă deşteaptă şi dotată de o extraordinară pietate. Unele obrăznicii, tipice copiilor, erau chiar îmbibate de suava aromă a sfinţeniei. Pe când avea şapte ani au încredinţat-o surorilor parohului din Santomera, Ines şi Maria, pentru a fi educată.
La doar nouă ani, cu marea dorinţă de a primi Sf Împărtăşanie care pe atunci se primea la vârsta de 12 ani, într-o dimineaţă în care parohul lipsea şi Sf Liturghie era celebrată de un alt preot, ce nu o cunoştea pe copilă, ea profită pentru “a-l fura” pe Isus şi se leagă de El printr-o intimă şi puternică relaţie care va rămâne pe tot restul vieţii.