Cu braţele deschise

Collevalenza este locul unde Maica Speranţa a trăit ultimii săi 30 de ani din viaţă alternând, în primii ani, activităţi direct legate de construcţiile din Sanctuar şi din jurul său, cu numeroase vizite în comunităţile care se nasc rând pe rând. Sunt momentele de vârf din viaţa ei. Spune despre dânsa că este ca un flaut care răspândeşte melodia milostivirii, ca o batistă pentru lacrimi, este portăreasa Bunului Dumnezeu, cel care-şi deschide braţele pentru ai cuprinde pe toţi cei care caută inima lui de Tată.

Niciodată nu a voit să fie protagonistă. Mereu s-a considerat un inutil instrument în mâinile lui Dumnezeu, şi niciodată nu şi-a permis să-şi atribuie meritele pe care Bunul Isus, prin mijlocirea ei, le-a înfăptuit. Isus era autorul, protagonistul din Collevalenza; ea era doar un instrument la îndemâna Providenţei.

Mereu cu braţele deschise pentru a primi pe toţi cei care veneau să se întâlnească cu Iubirea Milostivă. Ca un bun portar, ea îi primea unul câte unul. Afluenţa persoanelor era din ce în ce mai mare într-atât că a trebuit să se pună ordine şi limite între cei care o căutau, să se stabilească limite şi să numească alături de Maica Speranţa o soră care să se ocupe de ordine în sala de primire şi în corespondenţă.

Maica Speranţa te întâmpina cu nobleţea unei distincte doamne spaniole – scrie un autor italian -, în picioare, sprijinindu-se de marginea unei mese. Te asculta cu atenţie, te privea cu ochii ei penetranţi, te încuraja, te încredinţa Iubirii Milostive promiţând că ea însăşi s-ar fi rugat. Şi împlinea promisiunile. Mult timp din noapte dedica rugăciunii în faţa răstignitului pentru cei care în ziua respectivă trecuseră pe la Sanctuar şi-i încredinţase problemele personale.