Sfântul Iosif

“Iosif, fiul lui David”, aşa îl numeşte îngerul. Logodna lui cu Fecioara Maria l-a scos în evidenţă pe acest om“drept”. Tradiţia populară îl prezintă pe Sfântul Iosif în competinţă cu alţi tineri aspiranţi la mâna Sfintei Fecioare. A fost ales el pentru că, conform tradiţiei, bastonul pe care-l a înflorit ca prin minune, pe când cele pe care le aveau ceilalţi tineri s-au uscat. Legenda aceasta are un semnificat mistic: din trunchiul uscat a Vechiului Testament a izvorât harul vestind răsăritul soarelui mântuirii.

Căsătoria lui Iosif cu Maria a fost o căsătorie în toată firea, deşi virginală. La numai puţin timp Iosif suspectă maternitatea Mariei şi, deşi nu avea dubii asupra integrităţii sale morale, gândea “s-o repudieze în secret”. Fiind “om drept”, aminteşte Evanghelia, adjectivul folosit în această dramatică situaţie, este ca un fulger care luminează imaginea sfântului, nu ia în seamă aceste suspiciuni dar nici nu acceptă să întărească acest fapt de ne explicat cu consimţământul său. Mesajul îngerului luminează acest mister. Iosif hotărăşte s-o primească în casa sa pe soţia sa şi, însoţit de către ea, călătoresc spre Betleem pentru recensământ. Acolo se naşte pentru noi Cuvântul veşnic, urându-i bun venit un grup de păstori şi câţiva magi veniţi din orient. Ostil a fost Irod iar din cauza ostilităţii lui Sfânta Familie a trebuit să fugă în Egipt. Mai târziu s-au întors la Nazaret şi au trăit în linişte şi pace. Când copilul a împlinit doisprezece ani copilul i-a însoţit pe părinţi la Ierusalim iar în templu a început să înveţe pe cei de faţă.

După acest episod Evanghelia nu mai aminteşte nimic de Iosif lăsându-ne această sugestivă imagine a Sfintei Familii: “Isus creştea în har şi înţelepciune şi era supus părinţilor săi”. Sfântul Iosif a trăit cu umilinţă privilegiul de tată putativ a lui Isus şi poate că a murit mai înainte ca Isus să-şi înceapă activitatea publică.

Imaginea lui a rămas în umbră şi după moartea lui. Cultul Sfântului Iosif a început tocmai prin secolul IX. În 1621 Papa Grigore al V – lea, a decretat ca ziua de 19 martie să fie sărbătoare de poruncă (s-a ţinut până la reforma Conciliului Vatican II) şi Pius al IX a decretat ca Sfântul Iosif să fie recunoscut Patronul Bisericii Universale. Ultimul omagiu i l-a adus Ioan al XXIII-lea, care a introdus numele Sfântului Iosif în canonurile Sfintei Liturghii.