Maria Mijlocitoare
Acest tablou a Preasfintei Fecioare este situat în una dintre capelele Bazilicii Iubirii Milostive din Collevalenza (Italia). Este opera pictorului Elis Romagnioli. O reprezintă pe Maria Mijlocitoare, cu un crin pe piept şi cu braţele deschise, mijlocind îndurare de la Fiul său Divin.
Maria l-a primit pe Isus în inima ei neprihănită, semnificată de către ostia albă din floarea crinului. Încă din sânul mamei sale Isus dorea să se sacrifice pentru noi. De aceia, venind în lume i s-a adresat Tatălui cu aceste cuvinte: “Nu ai voit nici jertfe şi nici sacrificii pentru păcate. Atunci am zis: iată-mă Doamne – după cum este scris – vin ca să împlinesc voinţa ta (Ev 10, 5-7).
Ostia de pe pieptul Sfintei Fecioare îl indică pe Isus, darul euharistic şi ne invită şi pe noi la aceiaşi dăruire.
Maria regină e plină de Duhul Sfânt, călcând cu călcâiul pe capul şarpelui: este semnul sigurei speranţe, a victoriei Iubirii Milostive asupra răului din lume (curcubeul).
Maria este Mijlocitoarea Milostivirii, nu numai pentru că mijloceşte pentru noi la Fiul ei Isus, obţinându-ne harurile necesare ci şi datorită acceptării sale prin cuvintele “iată Slujitoarea Domnului” (Lc 1, 38) cu care, ca o mamă, ne invită şi pe noi să facem acelaşi lucru, să devenim capabili în a primi şi a dărui această milostivire divină.